Lecția
Acest set de instrumente implică elevii într-o serie de activități distractive care îi ajută să identifice și să explice riscurile și pericolele pentru sănătate și securitate cu care se pot întâlni atât la școală, cât și acasă. El oferă copiilor mijloacele necesare pentru a înțelege propria responsabilitate în ceea ce priveşte riscurile și pericolele, precum și pentru a evalua diferitele niveluri de risc.
Obiective didactice
Lecția 2 - Vânătorul de pericole: Intervenție și prevenire
Cunoașterea modalităților de abordare a unor pericole care pot crea un risc pentru mine sau pentru alții
Înțelegerea propriei mele răspunderi în legătură cu riscurile și pericolele
Evaluarea diferitelor niveluri de risc
Desfășurarea unei activități în echipă în care se pregătesc materiale care demonstrează învățarea celor de mai sus.
Activitate introductivă
5 minute
Prezentați prima scenă din fi lmuleţul cu Napo „Început sigur! – Gândește-te și la securitatea altora!”, pus la dispoziție pentru această lecție.
- De ce ar trebui să prevenim pericolele pentru noi înșine și pentru alții?
- Cum putem preveni accidentele atunci când constatăm ceva ce este periculos?
Activități
40/45 de minute
Vânați pericolul Vizionați filmuleţul cu Napo pus la dispoziție pentru această lecție: Seria Napo: Vânătorul de pericole – Intervenție și prevenire
Filmuleţ: „Început sigur”, scenă: „Gândește-te și la securitatea altora!”
Filmuleţ: „Napo se confruntă cu riscurile”, scenă: „Acționați asupra riscurilor”
- Discutați și definiți pericolele prezentate în aceste scene și alte pericole de care elevii sunt conștienți. Încurajați copiii să explice ce ar face pentru a preveni pericolele și riscurile.
- Discutați despre gravitatea diferită a riscurilor, alcătuind o listă a riscurilor ordonate în funcție de consecințe, de la cele mai grave la cele mai puțin grave, și întrebați-i pe copii despre riscurile care necesită intervenția cea mai rapidă (a se vedea fișa ajutătoare).
- Compuneți un cântec, realizați o coregrafie sau o scenetă pentru ai ajuta pe oameni să își amintească cum se pot proteja și cum îi pot proteja și pe alții de pericole.
Activitate suplimentară
Prezentare/discuție cu privire la varietatea de riscuri tipice pe care le putem
- întâlni pe baza unei selecții de fi lmuleţe cu Napo (accidente rutiere, electrocutare, alunecări și împiedicări, căderi de la înălțime – de exemplu, de pe scări, produse chimice, zgomot).
- Discuție cu privire la grija față de alții, de exemplu prin prevenirea accidentelor (evitarea riscurilor, informarea celorlalți cu privire la riscurile nou apărute).
- Discuție cu privire la modul de intervenție în caz de risc, bazată pe o selecție de fi lmuleţe cu Napo.
- Activitate de grup ce include sarcinile prezentate pe verso.
Pentru o serie de fi lmuleţe cu Napo care pot fi folosite în cadrul activităților suplimentare, accesați: www.napofilm.net/ro/napos-films/films
Evaluare
La sfârșitul lecției, elevii pot compune o melodie, pot scrie un text de piesă rap sau versuri care să rezume ceea ce au învățat despre vânătoarea de pericole.
Învățătorul și elevii evaluează cunoștințele dobândite folosind acest instrument:
- Aur: Pot explica cel puțin trei tipuri de riscuri sau pericole pentru mine și pentru alții. Pot evalua nivelul de risc și pot comunica, într-un mod clar și interesant, acțiunile care trebuie întreprinse în fi ecare caz.
- Argint: Pot explica ce înseamnă un risc și un pericol (pentru mine și pentru alții), acasă și în sala de clasă. Pot identifi ca măsurile care trebuie luate în ambele cazuri și le pot explica în mod clar.
- Bronz: Pot explica ce este un risc și pot identifi ca acțiunea care trebuie întreprinsă
Legături cu alte materii/cu programa de învățământ
Educație personală, socială și sanitară
Produsele de uz casnic, inclusiv medicamentele, pot fi dăunătoare dacă nu sunt utilizate în mod adecvat
Reguli și modalități de păstrare a siguranței, inclusiv norme de bază privind siguranța rutieră, discuții despre persoanele care pot ajuta la păstrarea siguranței
Recunoașterea modului în care comportamentul personal poate afecta alte persoane
Științe
Recunoașterea pericolelor asociate cu diverse vietăți, materiale și procese fizice, evaluarea riscurilor și luarea de măsuri în vederea reducerii acestora pentru sine și pentru alții
Elevii trebuie să înțeleagă în ce constă utilizarea produselor chimice acasă, etichetarea și manipularea acestora
Manipularea substanțelor naturale și a celor artificiale
Educație civică
Recunoașterea pericolelor, evaluarea riscurilor aferente și controlul acestora
Limbi străine/limba maternă
Scrierea unor propoziții simple în vederea realizării unei compuneri cu o structură care cuprinde o parte introductivă, un cuprins și un final
Resurse necesare
- Abțibilduri
- Tamburină pentru interpretarea piesei rap (opțional)
- Fișă ajutătoare pentru învățători: Intervenție și prevenire
- afișul „Identificarea pericolelor” (cu soluții)
- Activitate de grup: Casa pericolelor din seria Napo
- Vânătoarea/Identificarea pericolelor – Fișă de raportare
- Go to video
Pentru a descărca resursele disponibile, accesați: Biblioteca de resurse
Descarcă
